joi, 19 februarie 2009

Raportul privind zborurile CIA, adoptat

Raportul care investighează posibila existenţă a bazelor de detenţie americane în Europa a fost adoptat, astăzi, în Parlamentul European, cu 382 de voturi pentru, 256 împotrivă şi 74 de abţineri.

Majoritatea membrilor celui mai mare grup politic, PPE-DE, au votat împotrivă, tocmai pentru că amendamentele-cheie propuse de conservatori nu au fost adoptate, a declarat pentru NewsIn, astăzi, europarlamentarul român Marian Jean Marinescu, membru al comisiei parlamentare care s-a ocupat de investigarea activităţilor CIA în Europa.

Marinescu a precizat că a votat împotrivă, întrucât amendamentul referitor la România nu a fost adoptat şi îl consideră "incorect".

Apariţia în mass-media a informaţiilor privind efectuarea zborurilor CIA şi a existenţei unor centre secrete de detenţie pe teritoriul unor ţări europene, de unde aceştia erau transferaţi fie în închisoarea de la Guantanamo, din Cuba, fie în ţări unde se practică tortura, a dus la declanşarea unor anchete în Italia, Germania şi Spania.

Procurorii germani şi italieni chiar au emis mandate de arestare pe numele celor suspectaţi de complicitate în operaţiunile CIA.