sâmbătă, 29 august 2009

Gheturile blocheaza senalul navigabil al Dunarii maritime

Gerul care s-a reinstalat in ultimele zile in sud-estul tarii a facut ca circulatia pe Dunarea maritima sa fie aproape blocata. Astfel, din datele obtinute de la directorul tehnic al Administratiei Fluviale a Dunarii de Jos (AFDJ), inginerul Cristoloveanu, rezulta ca s-a format un pod de gheata intre milele 42 si 47, la intrarea pe canalul Chilia, in aceasta portiune fiind blocata nava tip tanc Caraibia 3. Duminica dimineata, remorcherul maritim Hercules, care actioneaza in zona, reusise sa treaca de mila 42, urmand sa fie sustinut in actiunea de deblocare a senalului navigabil si de remorcherele Albatros 1 si Galati 3. In acest moment, AFDJ lucreaza pe Dunarea maritima, pentru spargerea ghetii si refacerea caii navigabile, cu 4 remorchere: doua de cate 2.400 CP (Galati 3 si Liesti 1) si alte doua cu motoare de 7.000 CP (Albatros 1 si Hercules); nave care nu sunt spargatoare de gheata, ci sunt doar adaptate acestui context nefavorabil. La Galati, Administratia Portuara a Dunarii maritime (APDM) au dificultati cu gheata in dana 40 a Portului Docuri si in Portul Bazinul Nou, senalul navigabil fiind acoperit in proportie de 40% de sloiuri. Singura mare problema a orasului ar putea fi faptul ca materiile prime necesare Combinatului Siderurgic ISPAT-SIDEX nu ajung la destinatie din cauza blocarii Dunarii intre Harsova si Cernavoda. Aici sunt blocate mai multe convoaie cu minereu si carbune pentru SIDEX.