sâmbătă, 15 august 2009

Bacalaureatul la secret

Extragerea variantelor pentru probele scrise la Bacalaureat nu mai are caracter public, la fel ca in anii trecuti, astfel ca subiectele sunt cunoscute doar de catre candidati (pana cand ies din sala de examen).
Masura a fost decisa de conducerea Ministerului Educatiei pentru a evita orice forma de fraudare, iar baremele de evaluare sunt postate pe internet la www.subiecte 2009.edu.ro, la ora 15.00 a fiecarei zile in care se sustin probele scrise. De asemenea, accesul elevilor in salile de examen se va face numai pe baza actului de identitate, in intervalul orar 7.30 - 8.30, iar iesirea din centrul de examen nu se poate face mai devreme de o ora si jumatate de la primirea subiectelor. Ieri a avut loc proba scrisa la limba si literatura romana, iar candidatii au avut de realizat un eseu de doua-trei pagini in care sa prezinte tema si viziunea despre lume reflectata in romanul psihologic interbelic, un text argumentativ de 15-20 de randuri despre iubire, pornind de la o afirmatie din opera "Mara" a lui Ioan Slavici, precum si cerinte legate de lexic, din trei strofe ale poeziei "Infrigurare", de Lucian Blaga. Comisia Nationala de Bacalaureat a aprobat pentru 75 de elevi sustinerea examenului la spital sau la domiciliu, iar pentru noua candidati care au intarziat - subiect de rezerva.
Gradul de promovare la proba orala de limba si literatura romana a fost de 99,84% pe tara, iar in 10 judete, a atins nivelul maxim. Proba a fost sustinuta de 193.008 absolventi, dintre care 309 au fost declarati respinsi, iar alti 4 au fost eliminati din examen. Nu s-au prezentat la proba orala 3354 de elevi.