joi, 9 iulie 2009

Incendiu la Baia Mare

Un incendiu de mari
proporţii a izbucnit în această dimineaţă într-un depozit
de burete situat pe platforma industrială a oraşului Baia Mare, informează Mediafax.

Incendiul a fost stins cu ajutorul a cinci autospeciale, după aproximativ 30 de minute de la intervenţia pompierilor, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş.

Un patron al unei firme
care funcţionează pe platforma industrială, Dumitru Matei, a declarat că, imediat după 1989, staţiile de hidranţi de pe platformă au fost desfiinţate, astfel încât intervenţiile în caz de incendiu sunt mult întârziate.