joi, 23 iulie 2009

Duşan Uhrin senior: "Fiul meu va antrena la Cluj"

uşan Uhrin senior nu vine în România decât eventual pentru a-şi susţine băiatul din tribune.

Contactat telefonic de Libertatea, Duşan Uhrin senior neagă orice legătură cu CFR Cluj. Tehnicianul ceh ne-a dezvăluit însă că fiul său va antrena campioana României.

Libertatea: Bună ziua, domnule Uhrin. Din România vă deranjăm. Sunteţi noul antrenor al lui CFR Cluj?
Duşan Uhrin sr: Nu, nici vorbă. Cred că trebuie să îl sunaţi pe fiul meu, el este cel care probabil va antrena acolo.

La noi, regulamentul prevede că un tehnician nu poate conduce două echipe în acelaşi sezon competiţional. Cum fiul dumneavoastră a antrenat deja pe Timişoara, el nu ar putea prelua pe CFR Cluj.
Ştiu de această prevedere, dar vă repet, eu nu am nici o legătură cu CFR. Sunaţi-l pe fiul meu.

Nu aţi fi dispus să-i ţineţi locul fiului dumneavoastră măcar până la vară, când juniorul ar putea prelua echipa din calitatea
de principal?
Nu se pune problema dacă vreau sau nu să lucrez cu fiul meu. El este deja un antrenor foarte bun, care a demonstrat acest lucru pe oriunde a lucrat. Fiecare este pe drumul lui în această carieră.

În concluzie, nu veţi accepta sub nici o formă să veniţi la Cluj?
Voi veni la Cluj, mai ales dacă Duşan junior va juca în Liga Campionilor. Dar voi veni doar să îmi vizitez fiul, nu pentru o funcţie oficială.