vineri, 27 martie 2009

Analize medicale pe spinarea cărbuneştenilor

Funcţionarii Primăriei din Târgu-Cărbuneşti au parte de toate privilegiile. În timp ce cărbuneştenii emigrează în ţări străine pentru a nu muri de foame în oraş, angajaţii administraţiei beneficiază chiar şi de control medical plătit din taxele şi impozitele localnicilor. Secretarul oraşului nu cunoaşte însă prea multe despre aceste analize acordate de stat iar primarul interimar dă vina pe Consiliul Local care a acordat această facilitate. Alţi primari de localităţi susţin însă că n-au auzit de aşa ceva iar faptul că statul plăteşte până şi pentru analizele medicale este aberant.

Salariaţii de la Primăria oraşului Târgu-Cărbuneşti se pot considera fericiţi pentru că nu scot din buzunar nici măcar 50 de lei pentru a-şi face analizele medicale. Conducerea administraţiei locale s-a gândit la sănătatea angajaţilor şi a alocat banii
necesari astfel încât aceştia să fie examinaţi medical. Cu alte cuvinte, mai bine de o sută de slujbaşi ai Primăriei din Târgu-Cărbuneşti s-au bucurat de control medical anual. Altfel spus, cei 48 de angajaţi de la „autoritatea executivă”, alte nouă persoane de la evidenţa populaţiei, 26 de poliţişti comunitari şi angajatele de la biblioteca orăşenească au primit cu toţii câte un consult medical gratuit în valoare de 50 de lei pentru fiecare persoană. În total, de la bugetul local au fost plătiţi mai bine de 5500 de lei pentru achitarea acestor controale medicale.
Secretarul nu ştie, nu cunoaşte

Cu toate că a dat girul legalităţii pe hotărârea prin care se alocau controalele medicale pentru salariaţi, secretarul Ovidiu Dogaru susţine că nu cunoaşte problema. „Aoleu, mă lovirăţi! Nu ştiu! Chiar nu ştiu ce să vă zic!(…) O să mă documentez. Îmi cer scuze că sunt în off-side; nu le pot şti nici eu pe toate”, declară secretarul Primăriei de la Târgu-Cărbuneşti.
Primarul se bâlbâie

La fel de „informat” în privinţa acestei situaţii este şi primarul interimar Iuliu Călina. „Acest control medical a fost prins în programul acela pentru toţi salariaţii primăriei. A fost un contract încheiat”, afirmă edilul şef. În plus
, Călina mai ştie că pentru realizarea acestor controale „a venit o caravană de medici”. Primarul nu cunoaşte însă care au fost criteriile ce au stat la baza alegerii „caravanei de medici” şi nici dacă a fost organizată o licitaţie în acest sens. Surprinzător este faptul că Iuliu Călina vorbeşte ca şi cum abia acum două luni ar fi aterizat la Primăria Târgu-Cărbuneşti cu toate că edilul s-a aflat la conducerea administraţiei locale încă din anul 2000.
Controlul medical - o enigmă pentru edili

Examenul medical de care beneficiază salariaţii Primăriei Târgu-Cărbuneşti este o surpriză şi o enigmă pentru alţi primari de localităţi. De exemplu, Ion Băluţă, primarul din Târgu-Logreşti, consideră că examenul medical este „un gest de civilizaţie” ce nu trebuie plătit de către primărie. În plus, afirmă că la Primăria Logreşti, angajaţii nu beneficiază de acest control gratuit dar mai spune că nu a auzit de aşa ceva. Nici edilul din Polovragi, Ştefan Făsuescu, nu achită controalele medicale ale salariaţilor deoarece, spune el, „le plătesc CAS-ul şi astfel au asistenţa medicală gratuită; asta ar însemna că plătesc de două ori”. În acelaşi timp, la Stoina, primarul Constantin Vlăduţu afirmă că nici funcţionarii săi nu au parte de aceste analize medicale şi că nu i se pare normal acest lucru.
Şi la Slivileşti, primul gospodar Sorin Bucurescu nu achită de la bugetul local controalele medicale. „Dacă cei de la Consiliul Local au dat astfel de hotărâre înseamnă că sunt anormali. Cum să le dea aşa ceva? Nu au destule sporuri?!”, opinează şeful administraţiei locale din Slivileşti.
Cu toate acestea, la Târgu-Cărbuneşti, un oraş unde administraţia locală se sufocă în timp ce oraşul este muribund, funcţionarii au parte de toate privilegiile, statul având grijă ca aceştia să fie la zi cu analizele medicale.